Mai putin cunoscuta printre preferintele turistilor, Valea Doftanei e la fel de interesanta ca si vecina ei, foarte vizitata si aglomerata Vale a Prahovei. In week end am pornit intr-o scurta excursie pana in Campina si apoi urmand drumul care duce in satul Doftana am strabatut valea raului cu acelasi nume in amonte de la varsarea in Prahova pana la barajul Paltinu.
Pana se ajungem la baraj am mers pe o sosea foarte prost intretinuta, plina de gropi si destul de veche ca mod de proiectare si constructie, fiind chiar foarte ingusta pe portiuni importante. Peisajul insa e incantator, prima surpriza placuta este portiunea cunoscuta ca si cheile "La Tocile" sau Cheile Doftanei, loc in care se mai poate vedea o portiune din vechea sosea, culmea foarte bine pastrata in ciuda trecerii anilor si a intemperiilor.
Bineinteles ca nici aici nu puteau lipsi amatorii de gratare in aer liber. Pe o suprafata destul de mare, pe malul raului, aproape de baza barajului amatorii delicateselor muzicale numite manele se pot delecta manacand un mic si band o berica in atmosfera nemuritorilor Guta, copilu minune si alti specialisti ai genului pe care nu am reusit sa-i identific si datorita grabei cu care am traversat aceasta zona plina de simboluri culturale si culinare.
Mergand mai departe am ajuns la baza propiu-zisa a barajului. In fata noastra se inalta un zid de peste 100 de metri. Constructia, in forma de arc, a inceput in 1968 si a fost finalizata in 1971. Nu stiu daca in termeni tehnici e un baraj vechi insa la o prima vedere pare destul de vechi si nu prea bine intretinut. In aval, albia raului desi betonata este la fel de prost intretinuta.
Am urcat panta care duce in varf. Cel putin pe portiunea asta drumul este practicabil. Tinand cont de periculozitate, e de inteles ca macar aici primariile sa-si fi dat silinta sa asfalteze regulat.
Sus, o parcare ad-hoc. Oameni inghesuindu-se sa fotografieze. Accesul pe baraj strict interzis insa poze se pot face si din sosea sau din parcare. Prima impresie: apa lacului Paltinoasa este mizerabila. Gunoaie aruncate de pe mal si duse pana in mijlocul lacului. Crengi uscate lasate sa pluteasca. Pe baraj doi paznici si un mioritic. A doua impresie: daca nu ar fi fost peisajul superb as fi considerat ca am facut drumul degeaba.
La intoarcere acelasi drum plin de hartoape, stramt si pe anumite portiuni inundat, insa strajuit de case parca desprinse din revistele de specialitate. Cateva pensiuni isi fac si ele locul printre casele vechi, care in majoritate "stau sa cada" si noile constructii care rivalizeaza cu cele de pe Valea Prahovei si din alte zone turistice cu staif ale Romaniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu