Istoria unui meșteșug - I

Cu ceva timp in urma, la invitatia unor prieteni am decis sa facem o excursie pe Valea Prahovei. Nu am ajuns pana in statiunile deja bine cunoscute ci ne-am oprit in orasul de pe malul stang al Prahovei: Breaza. Orasul, situat pe coline si terase insorite ne intampina cu o sosea serpuitoare (nu mai amintesc de gropile din asfalt specifice soselelor patriei) ce ne conduce spre centrul cochet al oraselului.

Atestat documentar acum 4 secole orasul s-a format prin unirea a doua sate: Breaza de Jos si Breaza de Sus, despartite geografic de Valea Caruntei. Ocupatia de baza a locuitorilor cresterea animalelor a fost multa vreme practicata in paralel cu pomicultura, prelucrarea lemnului, țesutul, broderiile si cusăturile (mestesuguri practicate de altfel și in localitatile invecinate: Comarnic, Nistoresti, Surdesti).

Din cate am aflat, la inceput cusătoritul era practicat numai in zilele lungi de iarna, cand o odaie sau o parte a casei erau transformate in atelier de broderie. In timp, mestesugul a fost extins si in restul anului, ocupand intregul timp al femeilor, astfel ca la sfarsitul sec XIX inceputul sec XX localitatea era renumita pentru broderiile lucrate aici. Totodata incepe comertul cu broderii si tesaturi care ia amploare ducand la infiintarea atelierelor specializate.

Intre cele doua razboaie mondiale se infiinteaza Scoala Industriala de Arta Populara sub patronajului Ministerului Industriei si Comerțului.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Breaza s-a infiintat prima cooperativa de arta populara din tara, in scurt timp devenind cea mai mare cooperativa din Romania.

Breaza este considerata localitatea de obarsie a portului popular prahovean. De la ia traditionala, s-a ajuns datorita maiestriei si talentului cusătoreselor la ia modernă cu însușiri estetice unanim recunoscute. Azi ia sau bluza gen ie face parte din vestimentatia de zi cu zi și in marile orase, fiind adaptata in functie de gusturi, varstă si necesitați, indiferent de linia modei, dar pastrand rafinamentul, maiestria si acuratetea tehnica a produsului traditional.

Ni s-a povestit ca ia este confectionata din panza tesuta manual (inca se mai gasește astfel de pânză), a carei valoare e data de transparentă. Grosimea firului de bumbac si broderia de mare finete executată cu acul (ajurul, șabacul, cusaturile realizate prin tehnici pastrate din vechime) fac ca valoarea unei ii să crească. Încă se mai folosesc denumirile vechi de ajururi: "paienjenelul", "floricica", "pălărioara", sau pentru broderia la fir: "roatele cu pene", "steluța cu 8 țepi", "bombonica", etc.

In realizarea unei ii punctul de plecare îl reprezinta croiul, la care se adaugă motivele ornamentale si bineînțeles modul de amplasare al lor. Prin alternarea ajururilor cu broderiile s-au realizat piese de vestimentatie cu adevarat remarcabile.